Oameni de afaceri din RM vor participa la Summit-ul GUAM de la Kiev
https://www.ipn.md/ro/oameni-de-afaceri-din-rm-vor-participa-la-summit-ul-guam-de-la-kiev-7966_959266.html
O misiune a oamenilor de afaceri din R. Moldova va participa la Summit-ului preşedinţilor statelor GUAM şi la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai GUAM, care se vor desfăşura la 22-23 mai, la Kiev. Organizarea misiunii este iniţiată de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a R. Moldova.
Potrivit unui comunicat al CCI, grupul ce urmează a pleca la Kiev va participa la şedinţele Consiliului de afaceri GUAM şi ale Consiliului de afaceri moldo-ucrainean. Pe lângă antreprenori, la lucrările şedinţelor consiliilor de afaceri vor participa reprezentanţii Ministerelor Economiei şi ai Serviciilor Vamale ale statelor participante, ai Camerelor de Comerţ şi Industrie naţionale şi regionale din R. Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan. La şedinţe va fi discutată starea actuală şi perspectivele relaţiilor comercial-economice şi ale cooperării investiţionale regionale şi bilaterale, modalitatea de înlăturare ale barierelor în calea comerţului liber, schimbul informaţional, activitatea expoziţională. Programul consiliilor de afaceri prevede şi organizarea întrevederilor directe dintre antreprenorii din ambele state.
Solicitanţii de a participa la şedinţele consiliilor de afaceri şi de a-şi diversifica arealul de colaborare trebuie să depună la Direcţia relaţii externe şi colaborare internaţionala a CCI o cerere în care să indice informaţia despre organizaţie şi participant, direcţia de activitate, sfera intereselor de colaborare cu statele participante.