O treime din panourile publicitare pe drumul spre Aeroport au fost demontate
https://www.ipn.md/ro/o-treime-din-panourile-publicitare-pe-drumul-spre-aeroport-au-fost-demontate-7967_998279.html
Peste 30 de panouri publicitare din totalul de 90 amplasate în perimetrul bulevardului Dacia, până la Aeroport, au fost demontate, transmite Info-Prim Neo. Pretorul sectorului Botanica, Vladimir Guriţenco, a declarat în cadrul şedinţei operative de la Primărie, luni, că agenţii economici au demontat de sine stătător 26 de panouri. Celelalte au fost demontate forţat şi lucrările continuă.
În aceeaşi şedinţă, şeful Direcţiei comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii, Vladimir Nirca, a menţionat că pe parcursul ultimelor 5 luni au fost eliberate autorizaţii de amplasare a 86 de gherete noi. „La 21 martie, în municipiul Chişinău erau 4775 de gherete, dintre care 3 mii erau pe străzile oraşului. În această perioadă de 5 luni, 289 de gherete şi-au încheiat activitatea, iar numărul gheretelor s-a micşorat cu 203 unităţi. În prezent urmează să decidem soarta a încă 40 de gherete”, a declarat Vladimir Nirca pentru Info-Prim Neo.
Primarul Dorin Chirtoacă a specificat că gheretele la care le-a expirat autorizaţia şi agenţii economici nu au solicitat prelungirea acesteia, efectiv şi-au încetat activitatea. Unităţile comerciale respective trebuie să fie evacuate, nu strămutate, a spus edilul.
„Am văzut că se întâmplă următorul lucru: cineva şi-a încheiat activitatea, respectivul chioşc este cumpărat de altă firmă şi se solicită reamplasarea acestora. Şi iată aşa ne trezim cu o unitate nouă, în cel mai bun caz. Cer ca cei care şi-au terminat activitatea să demonteze şi gheretele, ca acestea să nu poată fi folosite. Iar în cazul în care trebuie făcute reamplasări, să se cunoască concret unde urmează să fie duse. Lumea trebuie să cunoască aceste detalii ca să nu ne pomenim că cineva spune că Primăria amplasează gherete noi”, a mai specificat primarul.