logo

O treime din drumurile naţionale sunt degradate, raport


https://www.ipn.md/ro/o-treime-din-drumurile-nationale-sunt-degradate-raport-7967_1009148.html

O treime din drumurile naţionale şi 70% din cele locale sunt degradate, arată un raport al Ministerului Transportului şi Infrastructurii Drumurilor.  Calitatea proastă a drumurilor naţionale cauzează un număr mare de accidente rutiere soldate cu decese, au menţionat reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP), în cadrul prezentării raportului, transmite IPN.

Datele ministerului mai arată că pe drumurile naţionale din numărul necesar de indicatoare rutiere, conform paşapoartelor drumurilor, sunt instalate doar 89%. Cifrele sunt asemănătoare şi pentru drumurile locale. Marcajul rutier orizontal este executat pe 52% din lungimea totală a drumurilor naţionale şi 1,8% din lungimea drumurilor locale.

În urma controalelor efectuate, INP a lansat propunerea de construire a parapetelor pietonale în locurile periculoase şi iluminarea acestora. Amenajarea sectoarelor de drum şi a străzilor cu frecvenţă sporită de accidente cu lumină pe timp de noapte, construcţia denivelărilor artificiale şi a benzilor rezonatoare transversale pe aceste tronsoane.

Totodată, s-a insistat pe demontarea panourilor publicitare amplasate contrar prevederilor Legii Drumurilor şi elaborarea paşapoartelor tehnice noi ale drumurilor naţionale şi locale.