logo

O treime din copiii de grădiniţă şi-au făcut vacanţă


https://www.ipn.md/ro/o-treime-din-copiii-de-gradinita-si-au-facut-vacanta-7967_987559.html

De când au început sărbătorile o treime dintre copii nu mai frecventează grădiniţele din capitală. Aceştia sunt lăsaţi acasă în grija fraţilor mai mari, care sunt în vacanţă, sau a altor rude. Părinţii iau această decizie pentru a-i lăsa pe cei mici să se bucure de sărbători în familie, dar şi pentru a economisi din cheltuieli. Solicitată de Info-Prim Neo, şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a declarat că frecvenţa în grădiniţe nu depăşeşte 70%. Totodată, doar 3% din copii lipsesc din motive de boală. În municipiul Chişinău sunt deschise 151 de grădiniţe, frecventate de peste 32 de mii de copii.