O treime din conţinutul Codului Electoral ar putea fi modificat
https://www.ipn.md/ro/o-treime-din-continutul-codului-electoral-ar-putea-fi-modificat-7965_975956.html
„O treime din articolele Codului Electoral ar putea fi supus modificărilor. În mare parte trebuie să ţinem cont de Rezoluţia Parlamentului European, referitor la asigurarea dreptului la vot a cetăţenilor moldoveni de peste hotare”, consideră Eugeniu Ştirbu, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Declaraţia a fost făcută vineri, 5 iunie, la consultaţiile organizate de CEC cu potenţiali concurenţi electorali, referitor la organizarea şi desfăşurarea alegerilor anticipate ale Parlamentului Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Cea mai mare problemă sesizată de CEC şi potenţialii concurenţi electorali este discordanţa dintre termenul de 45 de zile stabilit de legislaţie în privinţa desfăşurării alegerilor anticipate şi cel de 60 de zile, prevăzut pentru formarea organelor electorale din teritoriu.
În acest sens, CEC a elaborat un proiect de lege care urmează să fie discutat în actualul parlament. „În proiectul de lege propus, ne-am referit la procedurile de verificare a listelor electorale, la procedurile de îmbunătăţire a accesului la urnele de vot a cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotarele ţării şi alte probleme care au fost abordate în perioada electorală atât de către de concurenţii electorali, cât şi de observatorii internaţionali”, a explicat Iurie Ciocan, secretarul CEC.
Dacă proiectul nu va reuşi să fie analizat în parlament, în caz că acesta va fi dizolvat, Ciocan a asigurat că „nu va rămâne loc pentru fraude”. „Noi vom depune deplina noastră competenţă împreună cu concurenţii electorali ca alegerile să se desfăşoare în limita legislaţiei în vigoare”, a menţionat secretarul.
„Mi se pare important că CEC a început discuţii referitor la soluţionarea problemei exercitării dreptului la vot a celor care se află în străinătate. Discuţiile în acest format sunt necesare, dacă dorim să avem alegeri corecte şi să nu existe semne de întrebare vizavi de calitatea acestor alegeri”, a spus Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM).
Corina Fusu, vicepreşedintele Partidului Liberal (PL) este de părerea că discuţia cu CEC a fost necesară pentru a nu repeta fraudele alegerilor din 5 aprilie 2009 şi pentru a nu irosi în zadar alte câteva zeci de milioane de lei pentru scrutin. „În primul rând trebuie să verificăm la modul serios listele electorale. Ar fi necesar de aplicat ştampila pe buletinul de vot înainte de a fi aruncat în urna de vot. Deşi am ajuns la concluzia că, Codul Electoral trebuie modificat, totul depinde de conştiinţa preşedintelui Vladimir Voronin dacă doreşte într-adevăr să aducă îmbunătăţiri în alegerile anticipate. Ar trebui să nu se grăbească cu dizolvarea parlamentului”, a declarat Corina Fusu.
Sergiu Sârbu, reprezentantul Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) la CEC, s-a arătat nemulţumit că „unele partide continuă să aducă nişte învinuiri de presupusele fraude care au avut loc la 5 aprilie, în lipsă de probe”. „Vreau să reiterez că alegerile din 5 aprilie 2009 au fost cele mai corecte şi democratice alegeri din istoria R. Moldova, fapt confirmat de către observatorii internaţionali şi Curtea Constituţională”, a declarat Sârbu.
Totodată, reprezentantul PCRM a mai spus că „PCRM ca şi anterior va face o campanie electorală corectă, în conformitate cu prevederile legale”.
Scrutinul parlamentar anticipat va avea loc în Republica Moldova după ce la şedinţa Parlamentului din 3 iunie nu a fost ales, repetat, preşedintele ţării.