logo

O tânără din Moldova, care este studentă în SUA, a lansat o campanie de colectare a fondurilor pentru maternitatea din Bălţi


https://www.ipn.md/ro/o-tanara-din-moldova-care-este-studenta-in-sua-a-lansat-o-campanie-de-colectare--7967_958153.html

Studenta Academiei Ebraice Americane, Ana Romaneţ, originară din Republica Moldova, a lansat un proiect care are drept scop construirea unui sistem de încălzire şi reparaţia sistemul de aprovizionare cu apă la unica maternitate din oraşul Bălţi, transmite o publicaţie online din Greensboro, Carolina de Nord, citată de Info-Prim Neo. Potrivit site-ului news-record.com, tânăra în vârstă de doar 19 ani intenţionează să colecteze suma de 165 mii USD de la comunităţile din Statele Unite şi să-i pună la dispoziţia instituţiei respective aceste facilităţi. Ea desfăşoară proiectul în cadrul programului Bronfman Youth Fellowship, participanţii la care sunt solicitaţi să implementeze o acţiune cu caracter umanitar. Romaneţ a găsit deja firme la Bălţi care se vor ocupa de instalarea cazanelor şi a furnalului şi speră să adune toată suma până la mijlocul lunii aprilie. Campania s-a dovedit a fi importantă şi pentru alţi nouă participanţi la acest program, care au decis să abandoneze proiectele proprii pentru a se alătura Anei Romaneţ. Sursa citată notează că femeile din nordul R. Moldova, care au născut copii la maternitatea vizată, nu au beneficiat de condiţii adecvate de asistenţă la naştere. Perioada cea mai dificilă este iarna, când, în afară de faptul că nu există un sistem de aprovizionare cu apă, mamele şi nou-născuţii sunt nevoiţi să suporte temperaturile joase. Apa pentru naştere era fiartă în cazane departe de a fi igienice, pe aragaz. „Această situaţie a durat 48 de ani, şi sunt determinată să-i pun capăt”, a spus Romaneţ, justificându-şi iniţiativa. Administraţia municipiului Bălţi i-a promis că o va scuti de taxele locale pentru lucrări şi achiziţii, mai scrie presa americană. Mortalitatea infantilă în Republica Moldova, potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, la solicitarea Info-Prim Neo, a constituit în anul trecut 12,4 decese la 1 000 de copii născuţi vii (12,2 în 2004, 14,4 în 2003). În acelaşi timp, rapoartele publicate de UNICEF în anii precedenţi arată că rata este de cca 40 de decese la 1 000 de naşteri, aceasta fiind una din cele mai înalte rate în Europa. În SUA rata respectivă este de 6,5 decese la 1 000 de nou-născuţi. Cca 2 000 de copii se nasc, în medie, la maternitatea din Bălţi în fiecare an.