Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, anunță că va propune Consiliului municipal Chișinău ca o stradă sau o instituție din capitală să-i poarte numele regretatului artist, ex-ministru al culturii, Ion Ungureanu. Maestrul va fi condus, marți, pe ultimul drum, transmite IPN.
Ședința operativă de luni, 30 ianuarie, a început cu un moment de reculegere. „Datorită domnului Ungureanu și datorită primarului Nicolae Costin, bine... și Frontului Popular din acea perioadă, monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt a revenit la locul lui inițial. Dumnealui a avut în grijă acest proiect de readucere a monumentului. De fapt, tot ce ține de renașterea culturii naționale în anii 90 și de acum. Talentul artistic și vocea inconfundabilă cred că o să rămână pentru totdeauna în inimile și memoria noastră”, a declarat Dorin Chirtoacă.
În decembrie, Ion Ungureanu a depus o cerere pentru acordarea unui loc de veci, însă primarul spune că a păstrat-o nesemnată. Când l-a vizitat la spitalul din București, unde era internat, s-au înțeles că merge mai departe și că nu renunță. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, pierderea artistului este o mare tragedie.