logo

O porţiune din bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi închisă în week-end


https://www.ipn.md/ro/o-portiune-din-bulevardul-stefan-cel-mare-si-sfant-va-fi-inchisa-in-week-end-7967_1028993.html

Traficul rutier va fi suspendat pe o porţiune din bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt în zilele de week-end. Circulaţia va fi oprită începând cu vineri, de la ora 23.00, până luni dimineaţa, la ora 05.00, transmite IPN.

Primăria municipiului Chişinău anunţă că troleibuzele şi microbuzele nu vor putea circula pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Toma Ciorbă şi Mihai Viteazul, în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere.

Pe perioada executării lucrărilor, circulaţia transportului public va fi reorganizată, inclusiv a celui de noapte. Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.