logo

O persoană neidentificată şi-a pierdut viaţa vineri într-un incendiu produs în Sângerei


https://www.ipn.md/ro/o-persoana-neidentificata-si-a-pierdut-viata-vineri-intr-un-7967_960799.html

O persoană neidentificată şi-a pierdut viaţa într-un incendiu, produs vineri, 12 august, în oraşul Sângerei. Potrivit Serviciului Pompieri şi Salvatori al Departamentului Situaţii Excepţionale, incendiul s-a produs în gospodăria cetăţeanului Ştefan Cucereavîi. Cadavrul complet carbonizat a victimei fost găsit de pompieri în şopronul ars. Stăpânul casei a declarat că nu cunoaşte detalii despre identitatea persoanei decedate şi cauzele declanşării incendiului. Cazul este cercetat de poliţie. În oraşul Soroca a ars parţial acoperişul unei case de locuit părăsite. Pierderile materiale sunt estimate la 2 mii de lei. În ultimele 24 de ore în municipiul Chişinău a fost înregistrat un singur incendiu. O gheretă din strada Ginta Latină a luat foc. Inspectorii lucrează la faţa locului pentru a stabili cauza şi pierderile materiale provocate de incendiu. Potrivit statisticilor Departamentului Situaţii Excepţionale, pe parcursul lunii iulie, în R. Moldova s-au înregistrat peste 200 de incendii, în care şi-au pierdut viaţa şase persoane.