O pătrime dintre copii nu merg la grădiniţă pentru că sunt bolnavi sau în vacanţă
https://www.ipn.md/ro/o-patrime-dintre-copii-nu-merg-la-gradinita-pentru-ca-sunt-bolnavi-sau-in-vacant-7967_995592.html
Frecvenţa copiilor în grădiniţele din municipiul Chişinău este de 74 de procente. O bună parte dintre cei care lipsesc sunt bolnavi, în mare parte cu infecţii respiratorii, iar restul sunt în concedii cu părinţii sau pur şi simplu rămân acasă pentru câteva zile.
Frecvenţa, dar şi alte subiecte au fost abordate în cadrul unei şedinţe la care au participat circa 150 de manageri de grădiniţe. Şefa Serviciului educaţie preşcolară la Direcţia generală educaţie, tineret şi sport (DGETS), Florica Rusu, a declarat pentru Info-Prim Neo că pentru a evita îmbolnăvirea în rândul micuţilor, fiecare copil adus la grădiniţă dimineaţa trebuie să fie trecut prin filtru, adică să-i fie verificată febra, să se discute cu părinţii. Încăperile trebuie aerisite de fiecare dată când copii sunt ieşiţi afară.
Cât priveşte răcirea bruscă a vremii, Florica Rusu a comunicat că deocamdată toate grădiniţele funcţionează în regim normal. Managerii au fost atenţionaţi să reducă programul în cazul în care temperaturile vor mai scădea. Unde va fi nevoie, vor fi incluse suplimentar aparate de încălzire.
La şedinţă s-a discutat şi despre repartizarea corectă a timpului pe parcursul zilei, în prima parte să se pune accentul pe procesul educaţional, iar a doua să fie dedicată jocurilor de dezvoltare, atât în încăpere, cât şi în aer liber.
În municipiul Chişinău sunt 155 de grădiniţe, dintre care activează 153. Alte 2 sunt închise pentru reparaţii.