logo

O nouă tentativă de întrunire a CMC a eşuat la 17 iunie


https://www.ipn.md/ro/o-noua-tentativa-de-intrunire-a-cmc-a-esuat-la-17-iunie-7965_970156.html

Criza din CMC nu s-a produs din cauza lui Mihai Ghimpu sau din cauza lui Eduard Muşuc. Problema este că lucrurile sunt orchestrate de către PCRM, au reiterat aleşii locali marţi, 17 iunie, după a doua tentativă eşuată de a întruni Consiliul municipal Chişinău din cauza lipsei de cvorum, transmite Info-Prim Neo. Şedinţa a fost convocată de Mihai Ghimpu. Consilierii fracţiunilor PCRM, PPCD, PSD, PCUM şi reprezentantul mişcării social-politice „Ravnopravie”, în total 28 de aleşi locali, nu s-au prezentat. „Nu este problema PSD-ului. PSD are foarte puţine voturi pentru a face un asemenea joc. Este vorba de poziţia pe care o are PCRM şi la care s-a aliniat PSD. Nu este corect să transpunem disputa dintre PSD şi PL la neînţelegerile dintre Mihai Ghimpu şi Eduard Muşuc. Dacă vom vehicula această fromulă, nu vom reuşi niciodată să depăşim situaţia de criză din CMC”, a subliniat Alexandru Tănase, liderul fracţiunii liberal-democrate. Potrivit sursei citate, ar trebui să se atragă atenţie la modul în care va activa în continuare CMC în condiţiile în care există o altă majoritate. „Până la urmă oamenii nu sunt interesaţi de conflictele care au loc în CMC. Oamenii vor ca municipalitatea să meargă bine, oamenii vor ca străzile să fie curate, să fie lumină pe străzi. Aceste proiecte nu pot fi aprobate atâta timp cât CMC este divizat şi se întâlneşte în două şedinţe separate”, a opinat Alexandru Tănase. Corina Fusu, preşedintele fracţiunii PL, consideră că „nodul gordian” ce se referă la votul din 6 iunie, când o parte din consilieri au votat demiterea lui Mihai Ghimpu, poate fi dezlegat doar de Parlament prin interpretarea legii. Pe de altă parte, Alexandru Tănase susţine că nu este un pas potrivit, deoarece este o procedură complicată care ar putea dura luni de zile. „Noi nu avem timp şi nici nu este cazul să aşteptăm ca Parlamentul să interpreteze legea. O criză politică nu poate fi soluţionată prin argumente juridice”, a menţionat sursa citată. Pavel Caba, liderul AMN în CMC, a propus ca membrii fracţiunilor să se adune şi să ajungă la o soluţie privind modul de desfăşurare a şedinţei din 19 iunie, pentru ca CMC să fie funcţional. Caba a pledat ca la discuţii să fie prezentă şi fracţiunea PSD, mai ales că în presă se vehiculează informaţia potrivit căreia PSD nu ar fi părăsit coaliţia democratică. În replică, Mihai Ghimpu a spus că nu poate fi vorba de existenţa în continuare a unei coaliţii democartice din care ar face parte şi PSD. „Din moment ce au făcut cârdăşie cu PCRM, PSD nu mai este în coaliţie”, a declarat Mihai Ghimpu. Potrivit sursei citate, o coaliţie înseamnă partide care respectă obligaţiile stabilite de la bun început şi respectă partajarea atribuţiilor în interior. Or, potrivit aranjamentelor iniţiale, funcţia de preşedinte al CMC îi revine lui Mihai Ghimpu, iar PSD nu mai vrea acest lucru prin declaraţia şi prin votul de la 6 iunie. Mihai Ghimpu a spus că votul PSD din 6 iunie a demonstrat inutilitatea creării unor alianţe şi coaliţii cu structuri aservite în trecut, dar şi în prezent de regimul comunist. „Ei totdeauna au un singur scop, acela de a fi la putere, de a mânca miere şi icre”, a declarat Ghimpu. Vineri, 6 iunie, în Consiliul municipal Chişinău (CMC) s-a instaurat dualitate de putere. Gruparea PCRM-PPCD-PSD şi alţii l-a ales cu 27 de voturi în calitate de preşedinte al CMC pe Eduard Muşuc, în timp ce oponenţii continuă să-l recunoască preşedinte pe Mihai Ghimpu. O altă şedinţă CMC convocată de Mihai Chimpu pentru 10 iunie a eşuat din lipsă de cvorum. Eduard Muşuc a convocat CMC în şedinţă la 19 iunie.