logo

O nouă subdiviziune în cadrul Primăriei capitalei va atrage investiţii de peste hotare


https://www.ipn.md/ro/o-noua-subdiviziune-in-cadrul-primariei-capitalei-va-atrage-investitii-de-peste--7966_966566.html

Primăria municipiului Chişinău va avea o nouă subdiviziune – Direcţia managementul investiţiilor – responsabilă de atragerea investiţiilor din partea organismelor financiare şi a donatorilor internaţionali. Şefa Direcţiei evidenţă contabilă şi analiză economică, Eugenia Ciumac, a declarat luni, 24 septembrie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie că proiectul regulamentului Direcţiei va fi gata în două săptămâni, urmând ulterior să fie examinat în cadrul comisiilor specializate ale Consiliului municipal Chişinău (CMC), iar apoi şi aprobat. În noua direcţie vor activa în jur de 20 de persoane, specialişti în domeniul economic şi juridic. Concursul de selectare a cadrelor va fi anunţat după ce CMC va aproba crearea subdiviziunii. Potrivit Eugeniei Ciumac, Uniunea Europeană oferă foarte multe oportunităţi de finanţare, prin intermediul Politicii de bună vecinătate. Până în prezent Primăria municipiului Chişinău nu a obţinut nici un proiect cu finanţare europeană, cu excepţia celui de aprovizionare cu apă şi canalizare, finanţat acum câţiva ani de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă şi-a exprimat încrederea că până la sfârşitul anului municipalitatea va eficientiza procesul de atragere a proiectelor cu finanţare externă. Edilul a salutat recent activitatea comunelor Grătieşti şi Budeşti din municipiul Chişinău, care au reuşit prin intermediul proiectelor să atragă finanţări externe şi să îmbunătăţească astfel infrastructura celor două localităţi.