logo

O nouă rundă de negocieri cu agenda împlinită


https://www.ipn.md/ro/o-noua-runda-de-negocieri-cu-agenda-implinita-7965_1004039.html

După o nouă rundă de negocieri luni, 18 martie, negociatorii o califică ca fiind constructivă şi cu agenda propusă împlinită, transmite IPN.

„Au fost discuţii constructive, am convenit să continuăm discuţiile. Suntem într-un proces de analiză şi vom trage concluziile. Viteza nu este elementul cel mai important, ci ca alianţa resetată să fie una funcţională. Avem o discuţie pe elemente care se intercalează”, a declarat după şedinţă negociatorul din partea liberal-democraţilor, ministrul de externe în exerciţiu, Iurie Leancă.

Negociatorul din partea Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, a comunicat că marţi, 19 martie, va avea loc o nouă rundă de negocieri. „Agenda preconizată pentru negocierile de azi a fost consumată. Există multe probleme şi mecanisme care trebuie discutate”, a mai spus liberalul.

Reprezentantul Partidului Democrat, ministrul economiei în exerciţiu, Valeriu Lazăr, a comunicat că se discută mecanismul de funcţionare a viitoarei guvernări. „Suntem în discuţii. Detalii nu vă putem oferi, e mai important rezultatul, nu procesul. Suntem la faza de negocieri a mecanismului de funcţionare a guvernării. Vorbim de o guvernare mai bună, mai eficientă”, a remarcat democratul, precizând că discuţia nu ţine de partajarea funcţiilor sau instituţiilor.

Negocierile privind crearea unei noi majorităţi parlamentare au început la exact o lună după denunţarea Acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană de către liberal-democraţi. Foştii colegi de alianţă trebuie să se înţeleagă asupra unei candidaturi la funcţia de premier, după ce Guvernul a fost demis.