Parlamentarii şi-au mai luat o pauză de o zi, până vineri, 23 ianuarie, ora 15.00. Fracţiunea Partidului Liberal Democrat a solicitat pauza pentru a identifica o candidatură pentru preşedinţia legislativului, transmite IPN.
Sesiunea extraordinară a legislativului a început miercuri, 21 ianuarie. Pentru că nu au putut decide asupra ordinii de zi, deputaţii şi-au luat pauză până joi, când au ales componenţa Comisiei speciale privind alegerea preşedintelui Parlamentului şi au aprobat raportul acesteia privind procedura de vot.
Negocierile partidelor pro-europene nu s-au soldat cu crearea unei coaliţii majoritare şi PDM a făcut apel către PLDM să-şi asume împreună actul guvernării, fără PL.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat într-o discuţie cu jurnaliştii că fracţiunea PCRM va susţine candidatul la preşedinţia legislativului. Politicianul a mai spus că PCRM are şi un candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, care îi revine opoziţiei.