O întâlnire a reprezentanţilor politici din partea Chişinăului şi Tiraspolului în procesul de reglementare transnistreană ar urma să aibă loc săptămâna viitoare. Vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Balan, a declarat pentru IPN că nu a putut participa la şedinţa despre care anunţase negociatorul din partea Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, că urma să aibă loc astăzi, 11 martie.
Gheorghe Balan a menţionat că negociatorul de la Tiraspol a propus ca următoarea întâlnire în formatul 1+1 să aibă loc astăzi. Vicepremierul susţine că i-a transmis o scrisoare prin care l-a informat că nu va putea participa la această întâlnire în virtutea evenimentelor din agendă, pentru astăzi fiind programată şi şedinţa comună a Guvernului cu Parlamentul.
Între timp, presa transnistreană îl citează pe Vitalii Ignatiev cu declaraţii în care acesta acuză Chişinăul că de facto nu-şi doreşte restabilirea dialogului. Totodată, Ignatiev a accentuat că autorităţile de la Chişinău doar imită reluarea discuţiilor care au stagnat mai mult de 5 luni.