logo

O nouă întâlnire a reprezentanţilor politici în reglementarea transnistreană


https://www.ipn.md/ro/o-noua-intalnire-a-reprezentantilor-politici-in-reglementarea-transnistreana-7965_1011897.html

La începutul săptămânii viitoare, are loc o nouă întâlnire între reprezentanţii politici în procesul de reglementare transnistreană de la Chişinău şi Tiraspol, Eugen Carpov şi Nina Ştanski. La această întrevedere vor fi puse în discuţie problemele ce vizează accesul fermierilor la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol-Camenca, transmite IPN.

Potrivit unei note informative a Biroului pentru Reintegrare, întâlnirea va avea loc la 7 aprilie, la oficiul Misiunii OSCE din oraşul Bender, iar la aceasta vor participa şi experţii grupurilor de lucru pentru economie.

Mai mulţi agricultori de pe malul drept al Nistrului, care au terenuri agricole în zona aflată temporar sub controlul forţelor neconstituţionale de la Tiraspol, în fiecare an se confruntă cu probleme de prelucrare a terenurilor. Forţele speciale transnistrene deseori le blochează accesul la aceste terenuri. Nina Ştanski a declarat recent că această situaţia complicată este creată de lipsa unui mecanism care ar ajuta la depăşirea acestei probleme.