logo

O nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret


https://www.ipn.md/ro/o-noua-editie-a-salonului-international-de-carte-pentru-copii-si-tineret-7967_1041138.html

În perioada 19-22 aprilie, la „Moldexpo”, se va desfăşura ediţia a XXII-a a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret. Evenimentul le oferă vizitatorilor posibilitatea să cunoască mai multe edituri din ţară şi de peste hotare, să afle despre noi titluri de carte, să participe la discuţii şi întâlniri cu scriitorii, la ateliere de creaţie și concursuri şi, nu în ultimul rând, să procure cărţi la preţuri reduse, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, la ediţia din anul curent vor fi prezente circa 150 de edituri şi distribuitori de carte din nouă ţări: Republica Moldova, România, Franţa, Germania, China, Lituania, Rusia, Polonia și Ucraina.

Deschiderea oficială a Salonului va avea loc pe 19 aprilie, la ora 10.00. Joi, vineri şi sâmbătă programul este între orele 09.00 şi 18.00, iar duminică – de la 09.00 până la 16.00.

Cartea-surpriză care va fi oferită gratuit copiilor-vizitatori este „Poezii mici de crescut mare”, de Vasile Romanciuc. Pe parcursul evenimentului vor fi lansate circa 80 de titluri de carte.

Pe lângă standurile editurilor și distribuitorilor de carte, vor putea fi vizitate expoziţiile: „Centenarul Unirii Basarabiei cu Țara” a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău; „Din străbuni am moștenit” a copiilor de la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” și „Cărțile adună prietenii”, care va include cărțile scriitorilor din România, Lituania, Rusia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Kazahstan.

După inaugurarea Salonului, pe 19 aprilie, la ora 11.00, Masanobu Yoshii, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, va citi copiilor două povești japoneze și va discuta cu ei despre rolul cărții în viața sa.

În cadrul Salonului va avea loc premierea câştigătorilor concursului „Noi aventuri ale personajelor preferate în benzi desenate”, organizat în memoria Alexandrinei Rusu. La concurs au fost prezentate 45 de lucrări.

Pe parcursul zilelor de 19-21 aprilie, la standul Secţiei Naţionale IBBY a Bibliotecii „Ion Creangă”, se va desfăşura concursul de lectură „Cine citește se-mbogățește”. Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii va organiza atelierul pentru copii de 3-6 ani „Reguli de siguranță” și atelierul pentru părinți „Sentimente de părinte – cum le stăpânim”.

În cadrul Salonului va avea loc Conferința Internațională cu tema: „Biblioteca și lectura copiilor: provocări actuale” și Panelul de discuții cu tema: „Literatura și cartea pentru copii în lumea modernă”, la care vor participa bibliotecari, scriitori, cercetători literari din Republica Moldova, România, Suedia, Lituania, Rusia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Kazahstan.

Festivitatea de premiere a laureaţilor Salonului va avea loc la 22 aprilie, ora 12.00.