logo

O nouă ediţie a Festivalului etniilor a avut loc la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/o-noua-editie-a-festivalului-etniilor-a-avut-loc-la-7967_1037144.html

Etniile care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova şi-au prezentat cultura şi tradiţiile ţărilor din care vin, duminică, 24 septembrie, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului etniilor. De dimineaţă, reprezentanţii comunităţilor etnice, însoțiți de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, au participat la deschiderea Festivalului, după care au petrecut toată ziua în parcul central cu dansuri, muzică şi bucate tradiţionale ale ţărilor lor, transmite IPN.

În deschiderea Festivalului, şeful statului a spus că Republica Moldova este o ţară în care reprezentanţii naţionalităţilor trăiesc împreună în liniște și pace. „Aceasta este cea mai mare realizare a noastră ca stat, când diferite naţionalităţi se simt ca acasă, ca în ţara de unde provin, ca în familiile lor. Faptul că alături de noi, moldovenii, sunt tot timpul la bine şi la rău ruşii, ucrainenii, beloruşii, găgăuzii şi celelalte entităţi ne face mai puternici”, a declarat Igor Dodon.

Directorul general al Biroului Relații Interetnice, Oleg Babenco, a spus că Festivalul etniilor este o emblemă pentru Republica Moldova. Potrivit lui, evenimentul este unul dintre cele mai valoroase realizări ale politicii de stat în domeniul relaţiilor interetnice. „Desfăşurarea Festivalului contribuie la stimularea dialogului intercultural şi continuarea proiectului de integrare europeană al Republicii Moldova. Festivalul vine să ne facă mai toleranţi, mai uniţi, să ne consolideze efortul pentru a făuri ziua de mâine”, a declarat Oleg Babenco.

Vicepreședintele Parlamentului Vladimir Vitiuc a declarat că doar consolidând relațiile dintre etnii, indiferent de limba vorbită şi origini, și stimulând contribuția lor la dezvoltarea statului, se poate atinge scopul nobil: prosperitate, un viitor decent pentru copii în Republica Moldova.

În context, primarul general interimar al municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, a spus că Festivalul arată cât de diferiţi suntem, dar totodată, cât de uniţi suntem, atunci când ne aflăm împreună.

Festivalului etniilor, ediţia a XVI-a, și de această dată a purtat genericul: „Unitate prin diversitate”. La el au participat aproape 75 de organizaţii etnoculturale, care reprezintă 30 de etnii.