logo

O nouă declarație privind reglementarea transnistreană, aprobată la Stockholm


https://www.ipn.md/ro/o-noua-declaratie-privind-reglementarea-transnistreana-aprobata-la-stockholm-7965_1086257.html

Determinarea autorităților Republicii Moldova de a continua eforturile în vederea identificării soluției cuprinzătoare a conflictului transnistrean, în baza respectării suveranității și integrității teritoriale în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional, a fost accentuată de viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe, la cea de-a 28-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE. Evenimentul s-a desfășurat la Stockholm în perioada 2-3 decembrie, sub egida Președinției suedeze a OSCE, fiind aprobată o nouă Declarație cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană, transmite IPN.

Biroul politici de reintegrare precizează că miniștrii afacerilor externe din partea celor 57 de state participante la OSCE au reiterat hotărârea lor fermă de a ajunge la o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean. Aceasta trebuie să se bazeze pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute de comunitatea internațională, cu acordarea unui statut special pentru localitățile din regiunea transnistreană. Miniștrii au venit cu apelul de a avea o conlucrare ritmică la toate nivelurile procesului de negocieri întru continuarea abordării axate pe rezultat și cu angajarea activă și pe durata Președinției poloneze a OSCE în anul 2022, cu marcarea progreselor concrete pe toate coșurile de pe agenda negocierilor.

S-a accentuat necesitatea implementării plenare a angajamentelor reflectate în protocoalele formatului ,,5+2” și în așa-numitul pachet Berlin plus, încurajându-se dezvoltarea noilor măsuri de consolidare a încrederii, precum și intensificarea eforturilor pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Și anume, în lumina îngrijorărilor serioase pe cazuri individuale și în sfere ce afectează viața cotidiană a locuitorilor din regiunea transnistreană.

Oficialii guvernamentali de la reuniunea OSCE au aplaudat interacțiunea dintre maluri în combaterea COVID-19 și asistența oferită de Chișinău în acest sens regiunii, la fel cum și asigurarea cu sute de mii de doze de vaccin, îndemnând pe această cale aprofundarea conlucrării și pe alte aspecte umanitare.

Similar ca și în declarațiile precedente, a fost accentuată necesitatea relansării, cât de curând posibil, a activității formatului de negocieri „5+2”, fiind salutată atitudinea activă a mediatorilor și a observatorilor din acest format și încurajată continuarea coordonării eforturilor acestora.

În discursul său, Nicu Popescu a exprimat îngrijorarea față de situația alarmantă a drepturilor omului și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană, chemând comunitatea OSCE, în particular mediatorii și observatorii din formatul 5+2, să-și consolideze eforturile în scopul asigurării protecției drepturilor omului în regiunea transnistreană, acordând atenția necesară situației școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană.

„Am apreciat reconfirmarea în declarația ministerială a OSCE cu privire la negocierile în formatul 5+2 a elementelor centrale ale procesului de reglementare, fapt care confirmă existența unui consens internațional cu privire la parametrii de soluționare a conflictului transnistrean”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE. Oficialul a reiterat și poziția consecventă a Republicii Moldova privind necesitatea retragerii complete a stocurilor de muniții și trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu principiile dreptului internațional și prevederile constituționale ale Republicii Moldova.