logo

O moldoveancă din Marea Britanie a adunat 3 milioane de lei pentru edificarea unui centru de reabilitare


https://www.ipn.md/ro/o-moldoveanca-din-marea-britanie-a-adunat-3-milioane-de-7967_1021453.html

Moldoveanca Victoria Dunford, stabilită în Marea Britanie, care este şi fondatoarea organizaţiei caritabile Moldova AID din Marea Britanie a reuşit să adune 3 milioane de lei pentru edificarea unui centru de reabilitare şi intervenţie timpurie pentru copiii cu dizabilităţi în raionul Râşcani, la baştina sa, transmite IPN.

Victoria Dunford a revenit acasă pentru a lansa Centrul Phoenix din Râşcani, care prezintă un proiect major de reconstrucţie şi înzestrare după model britanic, în toamna acestui an. Reconstrucţia edificiului delăsat costă peste 2,8 milioane lei, şi întreaga sumă, precum şi tot arsenalul de utilaje, echipamente medicale, mobilier şi accesorii se datorează eforturilor acestei femei.

Femeia atribuie rezultatele obţinute întregii echipe de la Râşcani în frunte cu Tanina Cârlig, primarul Victor Bogatico, precum şi altor personalităţi notorii. Un efort uluitor pentru Centrul Phoenix de la Râşcani, a făcut şi ambasadorul Marii Britanii la Chişinău, Phil Batson, care a alergat 42 de kilometri în cadrul unui maraton organizat la Chişinău. La fel, realizarea se datorează şi sponsorului comercial al proiectului, Doru Moraru de la ÎCS Excel Manufacturing din Balţi.

„De trei ani, de când am pornit aceste activităţi, am susţinut cele mai vulnerabile persoane din Moldova şi anume cele cu dizabilităţi. Dar de una singură nicidecum nu aş fi reuşit. Doar prin eforturi comune putem fi mai puternici, mai rezultativi şi mai buni”, susţine Victoria Dunford.

Pentru a face contribuţii financiare, donaţii sau a veni cu sugestii privind Centrul Phoenix, poate fi contactată preşedinta AO Moldova AID, Tanina Cârlig la numărul de telefon 069045514 sau adresa electronică tanina.cirlig@gmail.com.