O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) vine în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii septembrie, pentru a iniţia negocierea noului program de asistenţă pentru Moldova. Despre aceasta s-a vorbit în cadrul unei întrevederi a reprezentantului permanent al FMI în Moldova, Armine Khachatryan, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, în cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce se referă la evoluţiile economice din Republica Moldova, inclusiv în realizarea programului cu FMI, precum şi perspectivele de dezvoltare economică a ţării.
Igor Corman a menţionat importanţa implementării agendei europene de reforme, inclusiv în domeniul economic, pentru a asigura stabilitatea macroeconomică şi creşterea economică durabilă a ţării.