logo

O mie de femei se îmbolnăvesc anual de cancer mamar în Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/o-mie-de-femei-se-imbolnavesc-anual-de-cancer-mamar-in-republica-moldova-7967_1044413.html

Numărul femeilor care fac cancer mamar crește în Republica Moldova. Maladia ocupă primul loc în morbiditatea prin tumori maligne la femei, fiind înregistrate circa 1000 de cazuri noi anual. Aproximativ zece la sută dintre femei pierd lupta cu boala chiar în primul an de la depistarea maladiei, cauza principală fiind diagnosticarea tardivă a bolii. Vârsta medie a persoanelor care se îmbolnăvesc este de 50 de ani, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale.

Dacă în 2015, în Republica Moldova au fost diagnosticate cu această maladie 1013 paciente noi, în 2016 au fost luate la evidență 1170 de paciente noi, iar în 2017, conform Registrului Național de Cancer, s-au înregistrat 1118 cazuri.

Depistat la timp, cancerul mamar poate fi tratat, motiv pentru care medicii le recomandă femeilor de peste 20 ani, autoexaminarea, prin palparea sânilor în fiecare lună, iar în cazul în care se descoperă anomalii, este necesară adresarea imediată la medicul de familie. Femeilor de peste 35 de ani le este recomandat să efectueze o mamografie cel puțin o dată la trei ani pentru a se asigura că sunt sănătoase, iar după vârsta de 40 ani – o dată în an.

Anual, în luna octombrie este marcată Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar, instituită de către Organizația Mondială a Sănătății, pentru a atrage atenția populației privind prevenirea acestei maladii. În acest context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu Institutul Oncologic, pe parcursul lunii octombrie, vor desfășura un șir de activități de informare a populației, la nivel național.

Astfel, în fiecare zi de joi, pe parcursul lunii octombrie, în cadrul Institutului Oncologic, vor fi organizate școli cu pacienții, unde medicii mamologi va oferi informații despre prevenire, grupuri de risc, tratament și instruiri de auto-control. În perioada 8-12 octombrie, în municipiile Bălți, Cahul, și Comrat, UTA Gagauzia, medicii mamologi vor oferi consultații gratuite, iar în săptămâna 15-19 octombrie, în cadrul Asociațiilor Medico-Teritoriale din sectoarele municipiului Chișinău: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana și Râșcani. Orarul consultațiilor fiind în zilele de luni până joi, în intervalul de ore 9.00 la 14.00. De asemenea, în cadrul instituțiilor de învățământ vor fi organizate seminare și ședințe informative, iar în cadrul instituțiilor medicale și sociale vor fi realizate campanii de informare și comunicare prin distribuirea materialelor informative și seminare.

Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel mondial și constituie 30% dintre toate neoplaziile feminine. Pe glob la fiecare trei minute este diagnosticată cu cancer la sân o femeie, iar la fiecare 14 minute una moare din această cauză.