logo

O mașină de poliție și o ambulanță s-au ciocnit în centrul capitalei


https://www.ipn.md/ro/o-masina-de-politie-si-o-ambulanta-s-au-7967_1096193.html

O mașină a Inspectoratului General al Poliției s-a ciocnit în această dimineață cu o ambulanță în centrul capitalei. Impactul s-a produs la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Pușkin.

Șoferul mașinii de poliție a declarat pentru IPN că se deplasa dinspre sectorul Buiucani pe bulevard la culoarea verde a semaforului. Acesta avea girofarul pornit, fiind în misiune de serviciu. Potrivit lui, ambulanța circula pe strada Pușkin la culoarea roșie a semaforului, fiind și ea cu girofarul conectat.

În ambulanță nu se află vreun pacient, echipajul deplasându-se la o chemare.

În urma impactului nimeni nu a avut de suferit, iar polițiștii stabilesc la fața locului circumstanțele producerii accidentului.