logo

O gaură de 1 metru pătrat s-a format la intersecţia străzilor Kogălniceanu şi Bodoni


https://www.ipn.md/ro/o-gaura-de-1-metru-patrat-s-a-format-la-7967_1004136.html

Şoferii sunt atenţionaţi să circule cu atenţie pe strada Mihail Kogălniceanu din capitală, intersecţie cu Bănulescu Bodoni, unde în asfalt s-a format o gaură cu suprafaţa de aproximativ 1 metru pătrat.

Solicitat de IPN, ofiţerul de presă al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, a declarat că este vorba de o surpare la reţeaua de canalizare din gestiunea întreprinderii municipale „Apă-Canal Chişinău”.

„Specialiştii întreprinderii desfăşoară lucrări de reparaţie. Groapa a apărut din cauza sistemelor cu uzură avansată”, a declarat Vadim Brânzaniuc.

Responsabilii din Primărie dau asigurări că până în seară carosabilul va fi restabilit.