Tragedie de nedescris într-o familie din municipiul Chişinău. Un copil de 5 ani, lăsat în supravegherea tatălui, a fost găsit inconştient şi transportat de urgenţă la spital. Medicii au reuşit să-l resusciteze, acum copilul fiind la reanimare. Pentru bărbat ajutorul a venit prea târziu, acesta nu a mai putut fi salvat. Cei doi s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la cazanul de termificare, conectat la o butelie de gaz.
Cazul a avut loc aseară, 9 decembrie, într-o localitate din municipiul Chişinău. Întoarsă acasă, femeia şi-a găsit copilul inconştient, iar soţul mort. Şefa Secţiei reanimare somatică a Institutului Mamei şi Copilului, Ana Oglindă, a declarat pentru IPN că băiatul a fost internat într-o stare extrem de gravă, cu diagnosticul intoxicaţie acută cu monoxid de carbon, evoluţie severă, comă. În acest moment se poate vorbi despre o dinamică pozitivă. Cât ţine de urmări, medicii deocamdată se abţin să facă pronosticuri. Au existat cazuri când copiii au avut consecinţe severe, pentru un timp îndelungat, dar au fost şi pacienţi care s-au restabilit totalmente după astfel de incidente.
Specialiştii atenţionează cetăţenii să fie prudenţi la exploatarea sobelor şi altor instalaţii de încălzit. Sobele trebuie verificate cu regularitate şi curăţate înainte de sezonul rece. Cât ţine de alt gen de instalaţii, acestea vor fi verificate doar de către specialişti, iar accesul copiilor la ele trebuie restricţionat. Pe parcursul zilei, încăperile vor fi aerisite, iar focul în sobă nu va fi lăsat aprins peste noapte.
Monoxidul de carbon este un gaz toxic care, dacă este inhalat, produce o stare de oboseală, confuzie şi durere de cap, iar în cantităţi mari, chiar moartea. În cazul semnelor de intoxicaţie cu monoxid de carbon, este necesară aerisirea încăperilor şi solicitarea imediată a ajutorului medical de urgenţă. Victima trebuie scoasă la aer într-un timp cât mai scurt, iar hainele din regiunea gâtului şi a toracelui trebuie lărgite. În cazul în care persoana intoxicată îşi pierde cunoştinţa, este nevoie să ne asigurăm că sunt libere căile respiratorii. Chiar dacă victima se simte bine după intoxicaţie, oricum este necesară adresarea la medic.
În cazuri de intoxicaţii la copii, e nevoie ca părinţii să reacţioneze prompt. Până ajung medicii, poate fi consultat specialistul de la Serviciul TOXAPEL – 022.555.220. Acest serviciu acordă asistenţă medicală telefonică părinţilor şi cadrelor medicale privind primul ajutor în cazul intoxicaţiilor la copii. Alte informaţii despre cum poate fi protejat copilul în diferite situaţii pot fi găsite pe site-ul www.parinti.md şi urmărind acţiunile desfăşurate în campaniile de informare
pentru prevenirea accidentelor casnice la copii desfăşurată de Proiectul REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova). Proiectul REPEMOL este finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi implementat de Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate.