O femeie de 49 de ani a murit într-un incendiu produs în apartamentul ei din orașul Șoldănești. Femeia a fost depistată parțial carbonizată de către pompierii sosiți la fața locului, transmite IPN.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că incendiul a izbucnit într-un apartament de la primul etaj al unui bloc de locuit cu cinci niveluri. Pompierii au fost solicitați de vecinii care au observat fum dens ce ieșea din locuință.
Echipa de salvatori a constatat la fața locului că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale dintr-o cameră. În timpul intervenției, a fost depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarei. În urma cercetărilor efectuate, specialiștii au avansat versiunea că, cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza imprudenții în timpul fumatului.
O țigara lăsată aprinsă poate mocni și pate să aprindă suprafețe, atenționează pompierii. Lăsarea surselor de ardere fără supraveghere poate duce la izbucnirea incendiilor în locuințe, dar și la pierderi de vieți omenești.
De la începutul anului, în țară s-au produs 390 de incendii în care și-au pierdut viața 44 de oameni.