logo

O femeie a murit pe traseul național R1, între satele Prepelița și Mihailovca. Actualizare


https://www.ipn.md/ro/o-femeie-a-murit-pe-traseul-national-r1-intre-satele-7967_1044957.html

Actualizare (ora 15.10): Poliția face precizări în legătură cu femeia care a decedat în această dimineață pe traseul național R1, între satele Prepelița și Mihailovca, Sângerei. Potrivit Liliei Harea, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Sângerei, informația preliminară că femeia a fost accidentată de o mașină nu s-a confirmat. Examinarea medico-legală a arătat că decesul a survenit din cauza bolilor cardiovasculare de care suferea, femeia având și ciroză hepatică.
---

O femeie de 51 de ani din satul Bănești, Telenești, a murit în urma unui accident produs vineri, 26 octombrie, pe traseul național R1, între satele Prepelița și Mihailovca, Sângerei.

Solicitată de IPN, Lilia Harea, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Sângerei, a spus că femeia a fost găsită de către un trecător, care a apelat serviciile de urgență. Aceasta a murit până să ajungă ambulanța. Poliția a stabilit preventiv că femeia a fost lovită de un autovehicul, șoferul părăsind locul accidentului.

ANULAT: Deocamdată nu se cunoaște dacă femeia a încercat să treacă drumul sau a fost lovită în timp ce se deplasa pe marginea carosabilului. În zonă nu există o trecere pentru pietoni. Nu se cunoaște nici ce făcea femeia, care este originară din raionul Telenești, în locul în care a fost accidentată.