O tânără, împreună cu copilul ei, a fost ţinută în sclavie în Federaţia Rusă şi impusă să cerşească timp de 9 ani. Femeia a fost vândută unei familii de romi, împreună cu nou-născutul său, de către concubinul acesteia, care este şi tatăl copilului, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, în vara anului 2004, victima, având împlinit majoratul, a fost vândută de către concubin unei familii de romi originari din Republica Moldova. Aceştia, sub pretextul angajării la muncă în municipiul Chişinău, au transportat-o împreună cu copilul în Federaţia Rusă, unde au adăpostit-o într-un apartament şi au impus-o să cerşească pe străzile oraşului Moscova, apoi în Voronej, Ulianovsk şi Nijnii Novgorod.
În toată această perioadă, femeia a cerşit şi a muncit pentru mai multe familii de romi, fiind preluată de la o familie la altă şi transportată în diferite oraşe din Federaţia Rusă. La sfârşitul anului 2013, victima a fost impusă să înregistreze o căsătorie fictivă cu un rom. În consecinţă, copilul său a fost preluat de către membrii familiei acestuia, servind drept garant pentru romi că femeia va continua să cerşească în favoarea acestora.
Recent, ca rezultat a măsurilor întreprinse de către ofeţerii Centrului pentru combatrea traficului de persoane, în comun cu Procura Generală şi Centru Internaţional „La Strada” s-a reuşit salvarea femeii şi a copilului său minor, în prezent ambii fiind în siguranţă. Cauza penală îniţiată pentru trafic de fiinţe umane a fost expediată în instanţa de judecată.