logo

O femeie a ajuns la spital după ce a încercat să intre în casa unor prieteni pe la balcon


https://www.ipn.md/ro/o-femeie-a-ajuns-la-spital-dupa-ce-a-incercat-7967_973317.html

O femeie din capitală şi-a fracturat un braţ şi un picior după ce a încercat să intre în casa unor prieteni pe la balcon, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Eufaliei Negreaţă, medic coordonator de laServiciul de Urgenţă, femeia, în vârstă de 33 de ani, era în stare de ebrietate. Aceasta venise în vizită la nişte prieteni din comuna Ciorescu. Dat fiind că aceştia nu erau acasă, tânăra a decis să intre prin uşa de la balconul locuinţei de la etajul doi. Pentru a ajunge la balconul prietenilor femeia a sărit de pe un alt balcon. „Schema” nu i-a reuşit, astfel încât a căzut pe caldarâm, unde şi-a petrecut restul nopţii. Abia pe la ora 07.00 dimineaţa aceasta a chemat ambulanţa. În momentul de faţă este internată la Spitalul de Urgenţă cu fractura piciorului şi a mânii stângi. Tot ieri, medicii au reuşit să salveze trei persoane cu hipotermie. La 30 decembrie, Serviciul de Urgenţă a înregistrat 630 de solicitări, inclusiv 75 în cazuri traume, 76 - viroze acute.