logo

O farmacie din capitală vindea „Maturinol”, interzis de câţiva ani


https://www.ipn.md/ro/o-farmacie-din-capitala-vindea-maturinol-interzis-de-cativa-ani-7967_991724.html

12 sticluţe de „Maturinol”, medicament interzis din 2009, au fost descoperite într-o farmacie din Chişinău în cadrul unei revizii desfăşurate de către Centrul anticorupţie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al instituţiei. Veniţi la faţa locului, reprezentanţii Inspectoratului farmaceutic din cadrul Agenţiei Medicamentului au prelevat mostre de produs pentru a-l supune expertizei. Deşi este interzis din 2009 de către Ministerul sănătăţii, preparatul era eliberat conform reţetelor unui medic de la Centrul Mamei şi Copilului. Cercetările au arătat că, din anul 2005, medicul a prescris preparatul la peste 2 mii de copii, dar abia în acest an acesta a obţinut aproape un milion de lei din bugetul de stat pentru a testa preparatul pe animale.