logo

O familie din satul Abaclia va trebui să aleagă între dreptul de a-şi educa cele trei fiice minore sau patima pentru beţie


https://www.ipn.md/ro/o-familie-din-satul-abaclia-va-trebui-sa-aleaga-intre-7967_966484.html

Trei surori în vârstă de 3,6 şi, respectiv, 8 ani din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, au ajuns la Centrul de plasament temporar pentru minori din municipiul Chişinău, prezentând semne evidente de scabie şi pediculoză. Tatian Todiţă, inspector superior în cadrul Centrului, a comunicat pentru Info-Prim Neo că fetele au fost aduse aici la solicitarea inspectorilor pentru minori ai Comisariatului de poliţie din Basarabeasca, pentru că părinţii nu le acordau îngrijirea necesară. Copilele erau lăsate frecvent singure acasă pentru timp îndelungat, fiind nevoite să mănânce ce apucau, chiar şi alimente alterate. Cele trei surori au petrecut câteva zile în spital şi acum se simt bine, dar sunt retrase şi comunică cu dificultate. Părinţii, despre care se spune că ar fi alcoolici, nu s-au interesat, până în prezent, despre starea de sănătate a copiilor sau despre ce se va întâmpla cu fetele în continuare. Tatian Todiţă spune că cea mai mare dintre surori a rugat asistenţii sociali să nu-i comunice tatălui despre faptul unde pot fi găsite. Despre mama, copilele spun că este la lucru şi că nu ştiu când se va întoarce. Surorile se vor mai afla la Centrul de plasament temporar o perioadă, până vor fi perfectate a actele pentru transferarea lor la un centru de alternativă din Pârâta, Dubăsari. Dacă părinţii vor fi lipsiţi de drepturi asupra fetelor, ele vor fi trecute în lista spre adopţii. Înainte să se întâmple acest lucru, se va încerca reîntregirea familiei. La moment în Centrul de plasament temporar pentru minori din municipiul Chişinău sunt plasaţi 19 copii.