O familie din patru nu are în casă o jucărie sau o carte
https://www.ipn.md/ro/o-familie-din-patru-nu-are-in-casa-o-jucarie-7967_1002907.html
O familie din patru din Republica Moldova nu are acasă nicio jucărie sau măcar o carte, potrivit statisticilor UNICEF. Aceste familii sunt preponderent cu un statut social-economic mai jos, iar părinţii de cele mai dese ori au absolvit doar studiile medii.
Coordonatorul pe programe de educaţie timpurie la UNICEF, Larisa Vârtosu, a declarat pentru Info-Prim Neo că cititul şi jocul în familie dezvoltă cogniţia copilului şi sunt foarte importante din vârstă fragedă. „Cu părere de rău, indicatorii care arată dezvoltarea copiilor sunt în descreştere. Totodată este în descreştere şi numărul părinţilor care citesc copiilor o carte sau celor care cunosc semnele de pericol. Asta ar însemna că pe viitor va exista efectul negativ asupra sănătăţii copilului şi a pregătirii pentru şcoală”, a spus Larisa Vârtosu.
Potrivit datelor UNICEF, 26% din familiile din Moldova nu au o carte, iar lipsa cititului în familie este mai accentuată în localităţile rurale, unde şi înscrierea copiilor de vârstă timpurie la o instituţie de învăţământ este de doar 69%.
Larisa Vârtosu consideră că o parte din problemele existente ar putea fi soluţionate prin implementarea unui program parental naţional prin intermediul căruia părinţilor ar trebui să li se explice importanţa cititului în familie pentru dezvoltarea timpurie a copilului. În Moldova 27 de mii de copii nu frecventează nicio instituţie de învăţământ timpurie.