logo

O familie din Chişinău va ataca la CEDO Guvernul R. Moldova


https://www.ipn.md/ro/o-familie-din-chisinau-va-ataca-la-cedo-guvernul-r-moldova-7967_974391.html

O familie din Chişinău spune că va ataca Guvernul R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului după ce, printr-o încheiere a Curţii Supreme de Justiţie, unei companii i s-a permis să reia lucrările de construcţie în centrul istoric al Chişinăului. „Nu avem de ales. Vom ataca această încheiere la CEDO. Toate instituţiile abilitate constată încălcările comise de Star Bait Company, dar nimeni nu opreşte lucrările la această construcţie ilegală, deşi sunt obligaţi prin lege”, a declarat vineri, 6 martie, într-o conferinţă de presă Serghei Goţonoga, avocatul familiei Toporovschi. Potrivit lui, singura instituţie care a încercat să oprească construcţia a fost Primăria Chişinău. „Iniţial Primăria Chişinău a eliberat companiei în cauză un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construcţie. Ulterior, pe 9 februarie anul curent, tot Primăria Chişinău a emis o decizie prin care a interzis continuarea lucrărilor la şantierul respectiv”, a spus avocatul. Decizia Primăriei de stopare a lucrărilor a fost atacată în justiţie de reprezentanţii companiei, care au câştigat în ultimă instanţă. Acum doi ani, Star Bait Company a început demolarea parţială a unui bloc din strada N. Anestidiadi, pentru a obţine teren suplimentar pentru o clădire cu multe etaje pe care compania intenţiona să o construiască. Familia Toporovschi îşi are domiciliul în blocul demolat parţial şi acuză că în apartamentul în care stau au apărut fisuri adânci din cauza că o parte din pereţii portanţi ai imobilului au fost distruşi.