logo

O familie de romi din Soroca creşte 20 de copii într-un apartament cu 2 odăi


https://www.ipn.md/ro/o-familie-de-romi-din-soroca-creste-20-de-copii-intr-un-apartament-cu-2-odai-7967_977087.html

Autorităţile din Soroca spun că romii fac mulţi copii, dar nu-şi asumă responsabilitatea să-i crească. Nu sunt angajaţi în câmpul muncii şi nu au cu ce-i întreţine. De exemplu, una dintre familii creşte 20 de copii într-un apartament cu 2 odăi, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Centrului pentru Drepturile Omului (CDOM). În total în locuinţă sunt 28 de persoane. O femeie este însărcinată. Proprietara apartamentului, mamă a 4 copii şi bunică a 20 de nepoţi, este singura din familie care munceşte. Este măturătoare. Banii din salariu şi tutelă abia ajung pentru mâncare. Avocatul parlamentar pentru drepturile copilului, Tamara Plămădeală spune că, în cazul în care se demonstrează că părinţii nu sunt în stare să le poarte de grijă copiilor, aceştia trebuie să fie decăzuţi din drepturile părinteşti, iar copiii să fie plasaţi temporar în alte familii. „E necesar ca un specialist să lucreze atât cu părinţii, cât şi cu copiii, ca ulterior aceştia din urmă să fie reintegraţi în familiile biologice. De asemenea, părinţii ar trebui să fie sancţionaţi mai aspru pentru iresponsabilitate şi ar trebui impuşi să muncească ca să-şi întreţină copiii aflaţi în plasament ”, a spus ombudsmanul. Autorităţile publice locale din Soroca spun că nu au bani ca să-i ajute şi îi îndeamnă pe părinţi să se angajeze în câmpul muncii şi să-şi asume responsabilitatea pentru creşterea şi educarea copiilor.