O expoziţie personală a artistului plastic Mihai Ţăruş a fost vernisată la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
https://www.ipn.md/ro/o-expozitie-personala-a-artistului-plastic-mihai-tarus-a-fost-7967_971365.html
La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău a fost vernisată expoziţia personală a artistului plastic Mihai Ţăruş. Expoziţia cuprinde peste 50 de lucrări de pictură şi grafică, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit directorului centrului expoziţional „Constantin Brâncuşi”, Tudor Braga, tematica pe care o pune în prim plan autorul este una care a apărut în focarul atenţiei creatorilor în timpul renaşterii.
Entitatea „Timp” se prezintă ca o formulă în expresie comprimată. Ca să capete relevanţă plastică autorul uzitează posibilităţile culorii şi a descompunerii imaginii în părţi componente, precizează Tudor Braga.
Expoziţia va fi deschisă publicului larg până la 24 septembrie 2008.
Născut în satul Sineşti, Ungheni, Mihai Ţăruş a absolvit Academia de Arte din Sankt-Petersburg. A debutat în 1981 la Sankt-Petersburg şi, începând de atunci, şi-a expus lucrările în mai multe ţări ale lumii: Moldova, Rusia, România, Finlanda, Franţa, Japonia, Austria, Italia şi Belgia. Din 1999, Mihai Ţăruş este maestru în arte al R. Moldova.
Pe parcursul activităţii sale artistice lucrările pictorului au fost o prezenţă permanentă în cadrul expoziţiilor de grup reprezentative organizate, cum ar fi: Palatul de Cultură Nevski Sankt Petersburg (1975), Galeria Tretiakov Pictorii contemporani în memoria lui Malevici (1991), Neuhoff Gallery, New York Paintings from Russia (1995), Galeriile Parlamentului României Sacru în artă (1997) şi altele.