logo

O entitate specială este gândită pentru a se ocupa de problema foștilor deportați


https://www.ipn.md/ro/o-entitate-speciala-este-gandita-pentru-a-se-ocupa-7967_1082405.html

Este nevoie de un audit privind recuperarea bunurilor foștilor deportați. De aceasta, dar și de alte aspecte ar putea să se ocupe o entitate specială, responsabilă de problema foștilor deportați, care să fie creată în noul guvern. Subiectul a fost abordat în cadrul unei întâlniri a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu un grup de foști deportați și urmași ai acestora, transmite IPN.

„Această structură ar trebui să fie formată din oameni dedicați, care cunosc problema, istorici care au studiat subiectul, juriști, dar și descendenți ai familiilor deportate”, a subliniat președintele țării. Foștii deportați s-au plâns preşedintei că, deși au trecut aproape trei decenii de când statul s-a angajat să le facă dreptate pentru suferința prin care au trecut, cele mai multe probleme au rămas nerezolvate.

Maia Sandu a menţionat că cea mai mare problemă a foștilor deportați ține de recuperarea bunurilor confiscate atunci când le-au fost exilate familiile sau de oferirea unor compensații potrivite pentru acestea. „Oamenii sunt obligați să meargă prin instanțe ani la rând pentru a-și demonstra drepturile, iar dosarele cerute de autorități abundă de acte greu de obținut sau care se exclud reciproc. De facto, legile par să fie făcute nu pentru, ci împotriva foștilor deportați. Până și soarta clădirii ce fusese atribuită pentru un muzeu al deportărilor este incertă”, a spus Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei.