O delegaţie parlamentară din Suedia vizitează Moldova
https://www.ipn.md/ro/o-delegatie-parlamentara-din-suedia-viziteaza-moldova-7965_997834.html
O delegaţie a Parlamentului Regatului Suediei efectuează, în perioada 21-23 mai, o vizită de lucru în Republica Moldova. Vizita are loc în cadrul Programului de cooperare parlamentară între Regatul Suediei şi Republica Moldova şi presupune organizarea unui şir de seminare şi instruiri pe parcursul anului 2012, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, pe parcursul zilei de luni, 21 mai, membrii delegaţiei suedeze au avut o întrevedere cu vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Suediei. Delegaţia suedeză este condusă de Goran Lennmarker, fost preşedinte al Comisiei afaceri externe a Parlamentului Suediei şi ex-preşedinte al Adunării Parlamentare OSCE.
Luni a avut loc şi un seminar comun cu deputaţi moldoveni privind dezvoltarea Parlamentului Republicii Moldova ca instituţie stabilă şi funcţională, precum şi un dialog cu primari şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Membrii delegaţiei vor avea întâlniri în mai multe comisii permanente şi în fracţiunile parlamentare. În finalul vizitei va avea loc o întrevedere comună a membrilor grupului de lucru suedez şi cel moldovenesc din cadrul Programului de cooperare parlamentară Regatul Suediei - Republica Moldova.
Obiectivul cooperării la nivel parlamentar dintre Regatul Suediei şi Republica Moldova constă în consolidarea democraţiei parlamentare moldoveneşti prin acordarea asistenţei din partea Parlamentului Regatului Suediei. Tematica propusă de partea suedeză pentru prima vizită de lucru la Chişinău este „Atitudini faţă de viaţa politică”.