O copilărie fără violenţă
https://www.ipn.md/ro/o-copilarie-fara-violenta-7967_972653.html
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii şi Alianţa ONG-urilor în domeniul protecţiei sociale, familiei şi copilului iniţiază o campanie naţională împotriva bătăii copilului: „Observaţi-mă, Auziţi-mă, Ajutaţi-mă”, transmite Info-Prim Neo.
Numărul cazurilor de violenţă împotriva copiilor poate şi trebuie redus, a declarat miercuri, 19 noiembrie, într-o conferinţă de presă Daniela Popescu, preşedintele Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii.
Scopul campaniei este de a încuraja populaţia şi specialiştii responsabili pentru protecţia copiilor să raporteze cazurile identificate de abuz fizic al copilului săvârşite în familie. Campania vine să atragă atenţia asupra faptului că violenţa împotriva copilului este un fenomen ascuns, tăinui atât de abuzator cât şi de copil. De aceea, identificarea şi raportarea cazurilor trebuie să vină de la persoanele din afara familiei – vecini, rude, profesori, educatori, medici, sau orice altă persoană care este martorul unui abuz.
Încurajând semnalarea cazurilor de abuz asupra copilului, organizatorii campaniei atrag atenţia asupra importanţei raportării lor organelor competente. Cazurile pot fi semnalate asistentului social, specialistului în protecţia copilului din cadrul secţiei de asistenţă socială, inspectorului pentru minori de la Comisariatul de poliţie, profesorilor, medicilor, ONG-uri în domeniu.
Campania naţională „Observaţi-mă, Auziţi-mă, Ajutaţi-mă” începe din 19 noiembrie şi va dura până în luna martie 2009. Cazurile de violenţă în adresa copiilor pot fi raportate la numărul de telefon (022) 75-88-06 sau pe e-mail – ajutauncopil@cnapc.org.md.
O campanie similară a fost desfăşurată în premieră în Polonia, în 2007, de către Fundaţia „Nobody's Children”, iar în această toamnă se desfăşoară în Moldova, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Letonia şi Lituania.
Conform raportului UNICEF „Violenţa faţă de copii în R. Moldova”, pentru anul 2007, 25% din copii recunosc că sunt bătuţi de proprii părinţi, dacă nu-i ascultă, 7% din părinţi recunosc că-şi pălmuiesc copiii atunci când greşesc, iar 4% - că îi bat cu diverse obiecte.
Doar 5% dintre părinţii care ar vedea un părinte ce îşi bate copilul ar raporta la poliţie. Copii bătuţi acasă sunt mai vulnerabili de a deveni victime ale abuzului sexual, sunt mai puţin adaptaţi la şcoală şi sunt supuşi unui risc mai mare de a fi bătuţi de către profesori.