logo

O copilă de 4 ani a murit strivită de o mașină pornită de fratele mai mic


https://www.ipn.md/ro/o-copila-de-4-ani-a-murit-strivita-de-o-masina-pornita-de-fratele-mai-mic-7967_1042088.html

O copilă de 4 ani a murit după ce fratele ei mai mic a urcat la volanul unui automobilul parcat în fața porții, l-a pornit și a lovit-o pe fată, strivind-o de un autocamion care staționa în față. Cazul a avut loc pe 29 mai, în localitatea Peresecina, raionul Orhei.

Oamenii legii au stabilit că cei doi copii se jucau, băiatul de doi au a urcat în mașina lăsată fără supraveghere, cu cheia în mecanismul de pornire, şi a pus în mișcare automobilul, lovindu-și accidental sora. În urma impactului, copila a decedat pe loc. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Diana Maxim, a declarat pentru IPN că pe marginea acestui caz a fost pornit un proces penal, în cadrul căruia urmează să fie stabilite toate circumstanțele şi dacă cineva va fi tras la răspundere.

Specialiștii atenționează că este foarte important ca micuții să nu fie lăsați fără supraveghere, chiar și pentru perioade scurte de timp. Niciodată adulții nu vor lăsa cheile în mecanismul de pornire al automobilului, mai cu seamă dacă sunt copii în preajmă.