O cooperativă agricolă a câştigat la CEDO procesul intentat Guvernului de la Chişinău
https://www.ipn.md/ro/o-cooperativa-agricola-a-castigat-la-cedo-procesul-intentat-guvernului-7967_964198.html
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat marţi, 3 aprilie, câştig de cauză Cooperativei Agricole „Slobozia-Hanesei” din R. Moldova într-un proces intentat Guvernului de la Chişinău.
Cooperativa a iniţiat o procedură civilă împotriva SA „Red-Centru” şi ÎS „Moldtranselectro” privind încasarea unei datorii de peste 23 mii lei. Instanţa de judecată a cerut achitatrea aceastei datorii, dar hotărârea nu a fost executată.
Curtea de la Strasbourg a decis că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (stabilit în articolul 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului) şi dreptul la protecţia proprietăţii (articolul 1 al Protocolului 1).
CEDO a decis despăgubirea reclamantului cu suma de aproape 2 mii de euro, ceea ce reprezintă echivalentul sumei datorate de „Moldtranselectro” cu titlu de prejudiciu material.
Până în prezent, Guvernul de la Chişinău a fost condamnat în circa 55 de cauze la CEDO, fiind obligat să achite peste 700 mii euro.