logo

O companie românească vrea să importe energie din R. Moldova


https://www.ipn.md/ro/o-companie-romaneasca-vrea-sa-importe-energie-din-r-moldova-7966_965532.html

Distribuitorul român de electricitate E.ON Moldova Distribuţie, deţinut de grupul german de energie E.ON, intenţionează să înceapă în această lună să importe electricitate din R. Moldova, prin doua linii, în nordul şi sudul Moldovei, scrie publicaţia „România liberă”. Ferenz Csulak, director general adjunct al E.ON Moldova Distribuţie la Câmpulung Moldovenesc, a declarat pentru această publicaţie: „Am vrut să importăm energie din RM. Iniţial, Transelectrica nu ne-a dat voie, din motive tehnice sau de altă natură, însă acum discuţiile merg bine. Putem importa prin două linii, în nordul şi sudul Moldovei, în sistem de insulă”. Potrivit sursei citate, statele estice încearcă să închidă piaţa, ca un fel de protecţie a producătorilor de energie din ţara respectivă, pentru că, daca ar deschide piaţa, ar intra energie mai ieftină din alte zone. R. Moldova nu este membră a sistemului UCTE. Uniunea Europeana a interzis statelor membre UCTE să importe energie din state care nu fac parte din această structura, astfel ca E.ON va folosi sistemul „insulă”. Acesta presupune separarea unei zone din reţeaua românească, care ar urma să fie alimentata cu energie din alta ţară. Compania întâmpină o serie de dificultăţi în procurarea energiei, întrucât producţia Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România şi cu cele mai mici costuri, şi cea a Nuclerelectrica sunt reduse ca urmare a scăderii debitelor râurilor şi Dunării din cauza secetei.