O companie portugheză doreşte să investească în construcţia de oficii şi locuinţe din Chişinău
https://www.ipn.md/ro/o-companie-portugheza-doreste-sa-investeasca-in-constructia-de-oficii-7967_961327.html
Societatea „CPH Pharma” din Portugalia este interesată de implementarea în municipiul Chişinău a unor proiecte investiţionale în domeniul construcţiei de locuinţe şi oficii.
O delegaţie a acestei companii, condusă de preşedintele Consiliului de administrare, Alain Bonte, şi-a exprimat disponibilitatea, în cadrul unei întrevederi cu primarul interimar, Vasile Ursu, să achiziţioneze terenuri pentru construcţii în zona dintre Aeroportul Chişinău şi Porţile Oraşului.
În context, Vasile Ursu a comunicat că autorităţile preconizează reconstrucţia porţiunii de drum dintre Porţile Oraşului şi Aeroport şi sunt în căutare de investitori. Costul estimativ al lucrărilor se ridică la 50 mil. lei. În acest sens, membrii delegaţiei portugheze au declarat că firma ar fi dispusă să cofinanţeze construcţia drumului, fără rambursarea cheltuielilor, în cazul în care autorităţile vor decide să vândă companiei terenuri din această zonă.
Potrivit lui Ursu, în prezent Primăria vinde terenurile doar prin intermediu licitaţiilor, însă va prezenta aceste propuneri investiţionale Guvernului, care ar putea decide asupra comercializării directe a unor terenuri din proprietatea statului.