logo

O coaliție între PSRM și PDM se va constitui într-o formă sau alta, opinii


https://www.ipn.md/ro/o-coalitie-intre-psrm-si-pdm-se-va-constitui-intr-o-forma-sau-alta-opinii-7965_1047986.html

O coaliție între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat se va constitui, într-o formulă sau alta, chiar dacă există divergențe de ordin ideologic și politic între ele. Una dintre variante ar putea fi și susținerea de către cele două formațiuni a unui guvern tehnocrat. Opiniile au fost exprimate la emisiunea „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea spune că o coaliție între socialiști și democrați se va forma într-o formă sau alta. În opinia lui, fie se va forma o majoritate dintre cele două fracțiuni, fie dintre o fracțiune și o parte din altă fracțiune. Diferența majoră între aceste două formațiuni este cea ideologică.

„Asistăm la inițierea unor negocieri reale pentru că părțile au de împărțit o țară în sensul în care orice negocieri de creare a unei majorități presupune inclusiv, pe lângă aplanarea conflictelor, o anumită reconciliere, implică și un algoritm, o împărțire a funcțiilor, un târg. Toate aceste lucruri sperăm noi vor exista. Sensul acestor discuții vizează crearea acestei coaliții majoritare și împărțeala. Cei din blocul ACUM vor cu totul altceva: votarea unor legi, impunerea unui punct de vedere ideologic imediat. De fapt, momentul politic impune o altă logică, una pragmatică, a strânsului mâinilor”, spune Corneliu Ciurea.

Jurnalistul Victor Nichituș este de părere că între PSRM și PDM sunt diferențe ideologice și politice importante. Totodată, ar putea exista o formulă de apropiere între acest două formațiuni prin instaurarea unui guvern tehnocrat care să fie susținut de cele două partide. Pe de altă parte, deputații socialiști ar putea să insiste pe votarea unor legi care să nu convină Partidului Democrat. „În aceste negocieri trebuie să vedem foarte clar până unde putem ceda, ce putem ceda. Pentru că nu putem ceda în niciun caz înghețarea parcursului european sau neimplementarea Acordului de Asociere cu UE”, a declarat Victor Nichituș.

Marți, 2 aprilie, la invitația președintelui Igor Dodon, au avut loc discuții ale șefului statului cu liderii Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat. Co-președinții blocului ACUM au fost invitați și ei la discuții, dar aceștia nu au fost prezenți.