Cadavrul unei adolescente a fost depistat într-o râpă din apropierea satului Mateuţi, raionul Rezina. Fata de 16 ani era dată dispărută de mai bine de două săptămâni, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă de la Inspectoratul General al Poliţiei, fata nu avea mâna dreaptă, iar abdomenul îi era sfâşiat. Medicii legişti urmează să stabilească cu exactitate cauza decesului.
Poliţia a iniţiat un proces penal pentru omor intenţionat.
Surse din cadrul Primăriei Mateuţi au declarat pentru IPN că acest caz este unul ieşit din comun, care a şocat locuitorii satului. Adolescenta provenea dintr-o familie nevoiaşă, tatăl îi decedase acum 5 ani, iar mama este cu dizabilităţi. Fata era crescută mai mult de bunici, care s-au străduit să-i ofere tot de ce avea nevoie. Tânăra învăţa la o şcoală profesională din Rezina, însă în ultima vreme absenta de la ore, invocând motive de boală.
Locul în care adolescenta a fost găsită moartă se află nu departe de casa unde locuia, la marginea satului. Fata obişnuia şi înainte să plece de acasă fără să-şi anunţe bunicii.