logo

Numărul societăţilor implicate în asigurarea riscurilor în agricultură nu va fi limitat


https://www.ipn.md/ro/numarul-societatilor-implicate-in-asigurarea-riscurilor-in-agricultura-nu-va-7966_994631.html

Toate societăţile de asigurare interesate se vor putea implica în asigurarea subvenţionată se către stat a riscurilor de producţie în agricultură. Modificări în acest acest sens în lege au fost aprobate de către Guvern, transmite Info-Prim Neo. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a menţionat că în prezent asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură se efectuează doar de către asiguratorii care au obţinut acreditarea prin participare la concurs. Această prevedere limitează însă numărul societăţilor de asigurare implicate în acest proces şi contribuie la formarea unei concurenţe neloiale. Astfel, se pierde oportunitatea atragerii mai multor companii în proces şi reducerea pe această cale a mărimii primelor de asigurare. În 2005-2006, numai două companii, Moldasig şi Moldcargo, au fost implicate în asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură din cele 25 de societăţi de asigurare care activează în Republica Moldova. Modificările mai stabilesc instituţia responsabilă de gestionarea sumelor pentru subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură – Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.