logo

Numărul scurgerilor dintr-un apeduct ce alimentează 4 localităţi a scăzut


https://www.ipn.md/ro/numarul-scurgerilor-dintr-un-apeduct-ce-alimenteaza-4-localitati-a-7967_1022655.html

Odată cu înlocuirea segmentului de apeduct avariat, care alimentează localităţile Floreni, Sângera, Dobrogea şi Revaca, numărul scurgerilor s-a redus semnificativ. Totodată, prin branşarea apeductului nou-construit s-a revenit la alimentarea cu apă în regim normal, alimentând cu apă locuitorii 24/24 ore, anunţă SA „Apă-Canal Chişinău” într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Pe parcursul a trei luni, furnizorul de apă a efectuat un şir de lucrări legate de înlocuirea porţiunii de ţevi din oţel, ce are peste 40 de ani de exploatare, cu altele din fontă ductilă pe un segment de circa 2 kilometri cu diametrul de 400 mm, unde erau înregistrate multiple avarieri.

Totodată, pentru a ameliora calitatea serviciilor de aprovizionare cu apă în localităţile menţionate, în 2016, echipele de angajaţi ai întreprinderii vor continua lucrările de înlocuire a încă 3 kilometri de apeduct.