Numărul pasagerilor care au călători de la începutul anului pe calea aerului a crescut cu peste 10%
https://www.ipn.md/ro/numarul-pasagerilor-care-au-calatori-de-la-inceputul-anului-pe-7967_964066.html
Numărul de pasageri care au călătorit, în ianuarie-februarie, pe calea aerului s-a majorat cu 10,6 %, constituind 53,4 mii de persoane, atestă datele Biroului Naţional de Statistică. În perioada respectivă, parcursul pasagerilor a fost de circa 67,5 mii pasageri/km, în creştere cu 14,5% decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cele mai solicitate curse aeriene de la Chişinău sunt spre Istanbul, Moscova şi Budapesta. Traficul de pasageri este asigurat, în mare măsură, de 5 companii aeriene naţionale: „Air Moldova”, „Moldavian Airlines”, „Tandem Aero”, „Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, „Nobil Air”, precum şi 4 companii străine - „Turkish Airlines”, „Austrian Airlines”, „Tarom” şi „Club Air”.
În acelaşi timp, cu autobuzele şi microbuzele au fost transportaţi cca 16,9 mii pasageri, în descreştere cu 0,1% din perioada de referinţă a anului trecut.
Transportul feroviar a fost preferat de cca 442,3 mii pasageri, cu 6,6% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, parcursul pasagerilor la transportul auto şi feroviar la majorat cu 19,6 şi respectiv 14,5%.
Numărul de pasageri care au călătorit cu transportul feroviar în luna ianuarie 2007, comparativ cu ianuarie 2006, a crescut cu 27,2 mii pasageri (+6,6%), iar parcursul pasagerilor cu 5856 mii pasageri-km (+19,6%).
Informaţia se prezintă fără datele agenţilor economici din partea stângă a Nistrului şi municipiul Bender.