logo

Numărul infectărilor COVID-19 a scăzut, dar crește numărul cazurilor grave


https://www.ipn.md/ro/numarul-infectarilor-covid-19-a-scazut-dar-creste-numarul-7967_1079002.html

Chiar dacă în ultima perioadă s-au înregistrat mai puține cazuri de infectare cu noul coronavirus, se atestă o creștere a ponderii cazurilor grave. În ultima săptămână, acestea au constituit 11,1%, pe când în prima decadă a lunii decembrie 2020, ponderea cazurilor grave era de 5-6%. Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică avansează un pronostic nefavorabil cu privire la numărul de infectări și presiunea pe sistemul medical. Potrivit lor, numărul de cazuri va crește în perioada următoare, ca urmare a sărbătorilor de iarnă, a revenirii în țară a moldovenilor din state unde numărul de cazuri este mare, precum și a începerii procesului de studii în clase.

Șeful Secției supravegherea epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii de la ANSP, Ștefan Gheorghiță, a declarat pentru IPN că analiza epidemiologică denotă că, începând cu jumătatea lunii decembrie și până în prezent, se atestă o scădere a cazurilor noi de infectare.

Specialistul explică diminuarea numărului cazurilor noi de infectare din ultima perioadă printr-o multitudine de factori. Unul este scăderea ratei de adresabilitate a persoanelor la asistența medicală, legată de simptomatologia specifica SARS-COV-2. Un rol l-a jucat faptul că, în perioada 21-24 decembrie, elevii au învățat de la distanță, iar ulterior au intrat în vacanța de iarnă. La fel și studenții. Totodată, mulți angajați și-au luat concediu în această perioadă, iar ca urmare, a scăzut și prezența la grădinițe, pentru că părinții au preferat să-și lase copiii acasă. Un factor îl reprezintă și măsurile restrictive introduse de autorități, fiind limitate mai multe activități, în cadrul căror pot fi admise aglomerări.

Ștefan Gheorghiță nu exclude că majorarea din ultimele zile a numărului de cazuri (808 cazuri confirmate în data de 13 ianuarie) ar putea fi o consecință a sărbătorilor de iarnă, când oamenii au mers în vizite și, contrar recomandărilor, au petrecut în grupuri numeroase. Și în transport a fost mai aglomerat.

Despre stocurile de teste, responsabilul ANSP a precizat că mai sunt 140 de mii de teste, care vor ajunge pentru o perioadă destul de îndelungată. Actualmente se derulează procedura de achiziții publice, iar ca urmare vor fi procurate încă 300 de mii de teste. De asemenea, autoritățile sunt în așteptarea vaccinurilor anti-COVID-19, iar de miercuri au început instruirile pentru lucrătorii medicali. În paralel, se pregătesc listele cu personalul medical din prima linie, care urmează să fie imunizat în mod prioritar.

Ștefan Gheorghiță îndeamnă populația să fie prudentă, iar la apariția primelor simptome să se adreseze medicului de familie, să nu recurgă la automedicație. Dacă situația se agravează, persoana trebuie să apeleze Serviciul de urgență  112. Oamenii mai sunt îndemnați să respecte măsurile anti-epidemice: să păstreze distanța fizică, să poarte mască de protecție, să se spele cât mai des pe mâini și să utilizeze soluții dezinfectante.

De la confirmarea primului caz de infectare cu noul coronavirus, pe 7 martie 2020, și până pe 13 ianuarie, în Republica Moldova, au fost înregistrate 150 946 de cazuri. În total, 140 217 persoane au fost tratate de infecția COVID-19. Bilanțul decedaților a ajuns la 3 193.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internați 2 334 de pacienți cu COVID-19, dintre care 214 sunt în stare extrem de gravă. 42 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată.