logo

Numărul încălcărilor în trafic înregistrate de către camerele video a crescut


https://www.ipn.md/ro/numarul-incalcarilor-in-trafic-inregistrate-de-catre-camerele-video-a-crescut-7967_1017667.html

Numărul încălcărilor în trafic înregistrate de către camerele de supraveghere a crescut odată cu pronunţarea deciziei de judecată potrivit căreia filmarea şi fotografierea prin sistemul de monitorizare încalcă dreptul la viaţa privată. De pe data de 18 decembrie, când a fost emisă decizia, numărul încălcărilor fixate s-a majorat cu 30 la sută.

Procesul de documentare a şoferilor care încalcă regulile de circulaţie continuă. Contactat de IPN, şeful Centrului Monitorizare şi Control Trafic al Serviciului Tehnologii Informaţionale al MAI, Dan Chiriţa, a declarat că iniţial, când sistemul era în fază de testare, camerele video înregistrau mii de încălcări comise de conducătorii auto. Treptat, numărul acestora a ajuns în medie la 3 000- 3500 în 24 de ore. De pe data de 18 decembrie şi până la sfârşitul anului 2014, cifra medie a depăşit 4000 de încălcări timp de 24 de ore.

De la începutul anului, numărul încălcărilor s-a mai redus, pe fundalul zilelor de vacanţă, în care mulţi şoferi au fost plecaţi din oraş. De asemenea, au influenţat şi condiţiile meteorologice, care nu au permis şoferilor să circule cu viteză, dar nici camerelor de supraveghere să fixeze întotdeauna  încălcarea de marcaj.

„Noi nu am întrerupt procesul de documentare şi nici nu avem dreptul de a-l întrerupe”, a declarat Dan Chiriţa. Decizia primei instanţe nu este definitivă. Ministerul Afacerilor Interne a contestat-o şi aşteaptă Curtea de Apel să se expună.

Camere de supraveghere a traficului au fost instalate în municipiul Chişinău şi în şase raioane. Pe 18 decembrie 2014, judecătoria Centru a admis acţiunea Asociaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului Afacerilor Interne, potrivit căreia camerele de supraveghere încalcă dreptul la viaţa privată.