logo

Numărul încălcărilor depistate de inspectorii muncii este în creştere


https://www.ipn.md/ro/numarul-incalcarilor-depistate-de-inspectorii-muncii-este-in-crestere-7967_986461.html

Numărul încălcărilor depistate la întreprinderi de către inspectorii muncii pe parcursul lunilor ianuarie-octombrie curent este în creştere comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent, cu peste 3500 de cazuri. Majoritatea încălcărilor ţin de securitatea şi sănătatea în muncă, a declarat pentru Info-Prim Neo inspectorul general de stat al muncii, Dumitru Stăvilă. Totodată, potrivit lui Dumitru Stăvilă, după implementarea articolului 409 din Codul Contravenţional, care atribuie inspectorilor de muncă dreptul de a încheia procese-verbale pe marginea accidentelor de muncă, operativitatea rezolvării cazurilor a crescut, iar rezultatele activităţii per general s-au îmbunătăţit. În 2010 la Inspecţia Muncii au fost comunicate 315 accidente. Dintre acestea 207, calificate ca accidente cu incapacitate temporară, sunt cercetate de întreprinderile la care s-au produs. Alte 108, inclusiv 48 de accidente mortale, au fost cercetate de inspectorii muncii. Potrivit lui Dumitru Stăvilă, numărul accidentelor de muncă mortale este în descreştere comparativ cu anul 2009, cu 4 cazuri. Cele mai grave accidente au loc preponderent în domeniile agriculturii şi silviculturii, a construcţiilor, în energetică şi transporturi. Circa 60% din accidentele de muncă se produc din vina angajatorului. Recent a avut loc un accident mortal la culesul merelor în Hâjdieni, Glodeni. Tractorul în care erau containerele cu mere transporta neregulamentar şi muncitoarele. Când a ajuns în faţa unui deal nu l-a putut trece şi a început să dea înapoi. Muncitoarele au panicat şi au sărit din tractor. Debalansarea a provocat căderea remorcii cu containere, care a strivit două muncitoare. În acest caz angajatorul s-a făcut vinovat nu doar de neasigurarea instruirii în materie de securitate şi sănătate în muncă, ci şi de angajare la negru. Inspectorul general de stat al muncii consideră că instituirea Tribunalului Muncii în cadrul sistemului judecătoresc ar facilita soluţionarea operativă şi profesionistă a dosarelor ce ţin de încălcarea legislaţiei muncii. „Ţinând cont de experienţa altor ţări şi având în vedere numărul sporit de dosare civile în instanţele judecătoreşti, în prezent se face necesară crearea unei asemenea structuri specializate, care ar conduce la operativitatea examinării acestor cauze”, a spus Dumitru Stăvilă. Un exemplu este tergiversarea procesului în litigiile privind restabilirea persoanei în funcţie, care durează în prezent aproape un an. În cazul restabilirii angajatorul trebuie să plătească compensaţia (salariul) pentru toată perioada de absenţă forţată de la locul de muncă, ceea ce presupune cheltuieli atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, pentru că trebuie să se acopere şi cheltuielile judiciare. Pe când existenţa unui Tribunal al Muncii ar putea grăbi aceste procese la 30 de zile, respectiv şi cheltuielile ar fi mai mici, a subliniat inspectorul general de stat al muncii. Un proiect de lege privind crearea Tribunalului Muncii s-a încercat să se pregătească în 2003 o dată cu elaborarea Codului Muncii, dar nu s-a reuşit. „Problema este promovată de partenerii sociali şi probabil se va ajunge la un numitor comun când acest proiect de lege va fi promovat” a comentat Dumitru Stăvilă. Sancţiunile pentru încălcarea legislaţiei muncii şi normelor de securitate şi sănătate în muncă variază între 800 şi 2400 lei. Dacă amenda e plătită timp de 72 de ore sunt operate reduceri de 50%. În cazul accidentelor grave dosarele sunt transmise poliţiei şi se efectuează cercetări care cad sub incidenţa articolului 183 Cod Penal. Sancţiunile potrivit acestui articol constituie de la 4000 la 10000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 ore, sau închisoare până la 2 ani. Decesul a unei persoane din imprudenţa angajatorului se pedepseşte cu închisoare între 2-6 ani cu privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.